Salutare,

Subiectul a mai fost deschis pe aceasta lista in mai multe randuri, din pacate nu intr-un mod oficial. Personal cred ca tutorialele ne sunt absolut necesare pentru ca incepatorii sa nu se sperie de complexitatea acestui proiect (trebuie sa recunoastem ca daca vrem sa adaugam un element si cautam pe wiki e posibil sa gasim diverse variante/propuneri/contradictii care nu fac decat sa creeze confuzie pentru cei mai putini experimentati).

Momentan singurele tutoriale care sunt accesibile sunt relativ vechi, si desi probabil unele dintre ele sunt inca actuale, cel care se refera la editorul online (primul de altfel) e posibil sa aiba nevoie de o actualizare. Pasul normal ar fi trecerea la tutoriale video si am selectat 2 posibile variante:

http://www.youtube.com/watch?v=YAnt2RSaEEA - video+voce (in engleza)
http://www.youtube.com/watch?v=8bndlD4I9NU - video+text (romana)

Personal as prefera video+voce in romana, desi e poate pentru unii e mai simplu sa urmareasca un text (sau poate in anumite conditii nu poti activa sunetul). Desi sunt utilizator de JOSM, si nu de Potlatch, sunt de parere ca pentru inceput trebuie sa prezentam totul folosind editorul online.

Eu vad aceste tutoriale sub forma unei serii mai lungi, fiecare "episod" avand maxim 2-3 minute si prezinta doar cateva elemente (rabdarea nu e intotdeauna punctul meu forte, si cand trebuie sa urmaresc un video de 15-20 de minute la un moment dat imi pierd concentrarea, si ma gandesc ca acest lucru se aplica si petru cei nou veniti pe OSM). Ramane sa stabilim o "programa", iar pentru asta am mare nevoie de ajutorul celor de pe lista, mai ales cei mai nou veniti.

Ce probleme ati intampinat la inceput? Ce elemente ati dorit sa adaugati pe harta si nu ati gasit etichetele necesare? Ce greseli ati facut la inceput, si care credeti ca erau usor de evitat? Ati avut probleme sa gasiti modalitatea de a porni inregistrarea unui traseu GPS pe dispozitivul X? Ati avut probleme la convertirea sau incarcarea unui traseu GPS pe site-ul OSM? etc.

Astept parerile voastre.

Numai bine,
Ciprian