[Talk-ro] Smoothness în România
Strainu
strainu10 at gmail.com
Tue Jul 15 09:17:53 UTC 2014
Salut,
Cum Gabriel văd că o tine pe a lui, o să aduc eu problema asta în
discuție. Spun de la bun început că obiectul mailului ăstuia nu e
felul cum e pusă problema, ci problema în sine
El a adus în discuție pe Facebook [1] faptul că marcarea DN2C cu
"smoothness=very_bad" contravine cu [2] și că în acest fel sunt
confuzate programele de rutare din OSMAnd și altele. I s-a explicat
(în comentarii) că editarea respectivă respectă [3], o împărțire
alternativă bazată pe vitezele de deplasare confortabilă raportate de
diverși șoferi din teren.
Ciprian a atras în plus atenția asupra secțiunii "Controversy" de pe
OSM, unde scrie, pe lângă faptul că împărțirea nu e acceptată de toată
lumea, și: "As always on OSM you are free to use the keys you like in
the way you like!".
Aș deci să stabilim pe ce variantă mergem în România ([2] sau [3]).
După părerea mea:
1. Pagina de wiki nu permite practic drumuri asfaltate mai proaste de
"bad", ceea ce e total nerealist pentru România
2. Nu mapăm pentru un program anume
3. Chiar dacă e altă împărțire față de cea de pe wiki, ea rămâne
ordonată în același fel, adică programele de rutare ar trebui să ia
tot decizii corecte chiar și cu această împărțire
4. Propunerea de la [3] se bazează pe o metrică relativ ușor de
înțeles și de reprodus, făcând mult mai ușoară colectarea datelor. E
mult mai ușor să întrebi "ce mașină/motocicletă ai și cu cât s-ar
merge lejer pe porțiunea respectivă dacă ar fi în linie dreaptă" decât
"oare poți să mergi cu rolele pe acolo? Dar cu 4x4?"
Propunerea mea e deci varianta de la [3], urmată de o propunere de
schimbare a paginii [2] (propunerile sunt în pagina de discuții).
Strainu
[1] https://www.facebook.com/groups/1487443198159793/permalink/1494077640829682/
[2] http://wiki.openstreetmap.org/wiki/Key:smoothness
[3] https://wiki.openstreetmap.org/wiki/Motorcycle_map_of_Romania
More information about the Talk-ro
mailing list